vineri, 19 martie 2010

Interviu cu Felix Crainicu


“Mă simt extrem de atras de piesele contemporane, mi se par cele mai apropiate de lumea în care trăim cu toții”
Interviu cu Felix Crainicu
Teatrul Național din Timișoara a prezentat duminică în premieră absolută noul său proiect teatral. Este vorba despre spectacolul “Viață lights, moarte fără filtru” de Andrei Ursu, în regia lui Felix Crainicu. Distribuția îi reunește pe actorii: Romeo Ioan, Bogdan Spiridon, Mălina Manovici și Mirela Puia. Scenografia este semnată de Dionisis Christofilogiannis, iar muzica îi aparține compozitorului italian Enrico Fabio Cortese. Datorită acestui eveniment cultural am realizat un interviu cu cel care poartă semnătura regizorală a spectacolului. Felix Crainicu, una dintre „vocile” postului de radio România Actualităţi.
Raul Bastean: Sunteți realizator de emisiuni radio, prezentator tv, actor, regizor, coregraf şi scriitor. Care dintre toate acestea vă este mai aproape de suflet? De ce ați ales regia de teatru în ultima perioadă?
Felix Crainicu:
Toate îmi sunt apropiate de suflet. Ideea este că atunci când fac ceva, fie că e vorba de a regiza un spectacol de teatru, fie că e vorba de un simplu dans într-un club de salsa, fac din tot sufletul și cu întreaga pasiune. În momentul ăsta, ca să îți răspund mai concret... având în vedere că lucrez 20 de ore din 24 la "Lights", îți pot spune că regia îmi este cea mai dragă. Nu știu de ce am ales regia în ultima perioadă... așa s-au potrivit lucrurile... îmi place să mă las surprins de tot ceea ce îmi oferă viața. Ceea ce știu este că voi căuta să aprofundez cât de mult voi putea acest univers al regiei de teatru... .
R.B.:Ce v-a determinat să faceți această alegere în privința textului pe care îl montați?
F.C.:
Propunerea a venit din partea TNTm. Oricum, dacă este un text care să nu-mi placă, sau care să nu trezească în mine emoții, nu mă ating de el... îți dai seama așadar că "Lights" mi-a plăcut mult.
R.B.:De ce un text contemporan, câștigător al Festivalului Dramaturgiei Românești?
F.C.:
În această perioadă a căutărilor mele în ceea ce privește regia de teatru, mă simt extrem de atras de piesele contemporane.Mi se par cele mai apropiate de lumea în care trăim cu toții. Faptul că acest text este câștigător al Concursului Național de dramaturgie nu face decât să mă onoreze
R.B.: Ce ne puteți spune despre acest spectacol, despre viziunea dvs. regizorală în acest sens?
F.C.:
Ca să răspund complet la întrebarea asta ar trebui să îmi oferi câteva pagini de ziar (râde). Spectacolul va fi o poveste neobișnuită a unui băiat obișnuit. Papi este un tânăr ca mulți alții, care nu înțelege lumea în care trăiește, care nu se poate adapta la realitatea înconjurătoare și care se confruntă cu probleme majore, de la lipsa încrederii în sine până la incertitudinea identității sexuale. Atât pentru acum; veniți și vedeți spectacolul ca să vă bucurați de ceea ce veți descoperii.
R.B.:Ați colaborat cu autorul piesei în vederea realizării spectacolului?
F.C.:
Da! Din fericire Andrei este un băiat deosebit, care a fost alături de noi și ne-a ajutat foarte mult. M-a înțeles când i-am spus că viziunea mea asupra piesei presupunea nenumărate schimbări. Piesa, varianta care a câștigat concursul de dramaturgie, s-a modificat mult, foarte mult față de ceea ce se vede acum pe scenă. Au apărut personaje noi și răsturnări de situație care nu existau inițial. Mă rog, cele două texte (cel câștigător și cel al spectacolului) vor fi publicate în paralel și vor putea fi citite. O să vezi, sunt două piese complet diferite.
Raul BASTEAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu